Am fost rugata sa relatez povestea calutilor din Letea, trimisi la abator si salvati pe drum, asa cum am perceput-o eu, la fata locului.
Mi-e foarte greu sa descriu faptele obiectiv; m-a afectat pe toate planurile ce am vazut cu ochii mei si mi-a daramat credinta in umanitate, in ciuda mobilizarii extraordinare ce a urmat... dar sper ca timpul sa vindece si asta...
VINERI, 20 MAI 2011
Probabil socul meu se datoreaza si unei lipse absolute de informatii despre situatia din Letea. Pur si simplu, dupa 3 zile de drumuri prin tara cu serviciul, de 1200 km la volan si peste 12 ore de munca pe zi, fara stiri, fara navigare pe facebook, fara discutii cu prietenii, vineri, 20 mai, ma suna o prietena sa ma intrebe daca vin la Flashmob-ul din Piata Victoriei, organizat in semn de protest impotriva uciderii cailor salbatici din Letea.
Desi imi petrecusem toata ziua visand cu ochii deschisi la ora 18, ora la care imi imaginam ca termin treaba si ma duc sa dorm, desi bausem deja peste 1 litru de cafea incercand sa functionez aparent normal, am zis "Sigur! Bineinteles!" si acolo am fost.
Ma mai intreba lumea ce se intampla la Letea si raspundeam cu sinceritate ca nu stiu, abia am aflat de situatie, dar promit sa ma documentez. Apoi Raluca Simion, de la GIA ma intreaba daca nu vreau sa vin si eu, cu masina, sa incercam sa interceptam un tir cu cai din Letea, care se indrepta spre abator... nu am pus intrebari, pur si simplu m-a socat iminenta mortii unor fiinte libere, care apartin padurilor, nu cutitelor macelarilor... am zis ca da.
N-am apucat sa ma schimb, n-am apucat sa-mi sarut blanosii, sa mananc. Am apucat sa-mi las doar masina de serviciu acasa si sa iau cu mine un lant si un lacat, cu care Alex (Tanasescu) vroia sa se lege de tir :)
La ora 9 am ajuns cu masina personala inapoi in Piata Victoriei, vorbesc cu Raluca la telefon, mai astept doua fete care vor si ele sa vina si, impreuna cu Alex Tanasescu su Alina Rosu, plecam ca sa ne intalnim cu alti voluntari spre autostrada A2. Ratam locul de intalnire si decidem sa plecam primii din Bucuresti, coordonandu-ne telefonic cu cei care stiau traseul tirului.
Tensiunea a inceput sa creasca pe masura ce, tot gonind prin noapte, ma gandeam din ce mai mult la situatie, la ce se intampla... Odata cu tensiunea, crestea si determinarea de a ajunge cu orice pret tirul din urma, de a-l opri... apoi... nu stiam.
Aflam ca tirul este in localitatea Viziru din Braila... ne relaxam putin... apoi aflam ca pleaca din Viziru, spre Buzau... conduc masina ca si cum nu mi-ar mai trebui niciodata... vreau doar sa ma duca la tir, sa-l prind cat mai repede din urma. Ignor gropi, limite de viteza, intunericul... doar un pui de pisica ne-a facut sa oprim, in plin camp. Am incercat sa-l prindem, fara succes, si gonim iar, mai repede, sa recuperam timpul pierdut.
Si intr-un final, intram in Ianca, unde aflasem ca tirul a fost oprit iar de Politie. Stop, jos din masina, poze si repede, cu sange rece - ultimele picaturi de sange rece, de altfel - la sofer, sa vad daca nu cumva este dispus sa decline comanda de transport si sa coopereze cu noi....
Apoi... incepe cosmarul... copite bubuind in peretii tirului... tipetele cailor... incep sa fac poze si sa postez pe facebook, sa vada toata lumea ce se intampla... intrezaresc cai inghesuiti, vad privirile lor, imposibil de descris in cuvinte, aflu ca sunt si manji acolo, in gramada de suflete de dupa gratii...
Orele trec, masinile de voluntari se strang, se fac poze, apare presa, se muta tirul de pe sosea, in fata sectiei... se controleaza acte.
Este inceputul unei nopti albe si lungi, parca cea mai lunga din viata mea...
SAMBATA 21 MAI 2011
Tot discutand solutii si posibilitati, incepem sa constientizam ca in tirul acela se moare. Se vad 3-4 cai cazuti pe jos, altii tipa. Disperarea si oboseala se instaleaza, discutiile se incing, la fel si telefoanele.
Sunt absolut siderata sa vad, de pe telefon, ca in ciuda orelor tarzii, prieteni de pe facebook stau online si imi posteaza idei si solutii pe wall, comenteaza si distribuie pozele de la fata locului. Prind curaj si incredere ca acesti cai NU vor ajunge la abator, in ciuda faptului ca autoritatile competente (DSV) intarzie sa apara.
Prezenta Cristinei Topescu imi da cea mai mare incredere, imi este clar ca numele ei deschide inimile oamenilor din Ianca. Politia este extraordinar de cooperanta.
Ma aflu in grupul dispus sa comita orice este necesar pentru eliberarea cailor... ne spunem: "La naiba cu legea... legea permite astfel de crime!". Trezesc lumea din somn, pentru consultatii juridice (Dana, te iubeam de mult, dar din noaptea aceea, te ador!). Dam telefoane de zor, printre nori de fum de tigara, la toate anunturile postate pe facebook, cautand furaje si o locatie unde sa putem duce calutii, in eventualitatea in care reusim sa-i eliberam.
Se improvizeaza o metoda de a adapa calutii, turnand galeti de apa in saci de plastic, agatati de zabrele. Calutilor li se arunca iarba de pe marginea drumului, dar ne dam curand seama ca le facem mai mult rau decat bine, doar ii intaratam.
Fac drumuri cu masina, la 3 dimineata, pe la fermele din sat, sa caut nutret pentru caii morti de foame... fara succes.
Orele trec si, asteptam sa se faca lumina iar telefoanele sa raspunda, cadem iar in disperare. Nimic nu te face sa te simti mai neputincios decat sa stai la cativa metri de fiinte in nevoie disperata de ajutor si sa nu poti face nimic, absolut nimic, pentru ele. Stim insa ca acest tir nu va pleca de aici spre abator si cativa dintre noi avem grija sa ne lipim masinile de el.
In asteptare si tensiune, se face dimineata, iar primele raze ale soarelui dezvaluie adevarata tragedie din tir si ne umplu de groaza si lacrimi. Vad cadavre, rani, coste, sange, mizerie, ochii, manji, inghesuiala.... incepe sa se filmeze iar, reporterii sunt lipiti de tir... nu-mi vine sa cred ce vad, nu-mi vine sa cred ca pot face oamenii unor suflete...
Ma smulge din soc vestea cea buna, ca s-a gasit o ferma dispusa sa ne primeasca. Si sa nu uit, ca soferul a cedat psihic si ca este dispus sa-i duca pe caluti oriunde i se spune.
Ma retrag in masina, sa ma linistesc, vad ca vine si Politia Animalelor, apoi un medic, inca unul (V-AM ASTEPTAT TOATA NOAPTEA!). Peste 30 de minute, grupul de oameni freamata, se fuge la masini, aflu ca plecam spre ferma, sa eliberam calutii acolo! Intr-o fractiune de secunda, ma transform dintr-un om cazut, intr-unul energic si radios... nu ma gandesc la ce voi vedea cand se vor deschide usile tirului, ma gandesc doar ca se sfarseste chinul lor, ca vor avea spatiu, apa, mancare si ingrijiri medicale, ca vor putea fi ajutati efectiv.
Plecam in coloana, escortand tirul din fata si din spate... ne simtim victoriosi, nu putem gandi de bucurie. Cand se opreste coloana, dupa 10 kilometri si aflam ca DSV-ul interzice descarcarea cailor in judetul Braila, si ca singura varianta ar fi inapoierea in Tulcea... explodam. Ne este clar ca un drum de inca 12 ore minim ii va omori pe caii supravietuitori. Vorbe grele incep sa curga ... apoi, repede, aflam ca DSV-ul acorda o derogare si permite eliberarea cailor la ferma. Hotaram sa ne inchidem telefoanele (se pare ca nu toti :)) si sa nu mai dam de stire nimanui pana nu vedem caii scosi.
Inca nu am putere sa vorbesc despre momentul in care am ajuns la ferma, in care usile tirului s-au deschis iar caii au inceput sa iasa. In continuare, las doar pozele sa vorbeasca despre acest moment.
Despre ce a urmat de atunci si pana am plecat inapoi spre Bucuresti... imi amintesc cu greu... imi amintesc doar lacrimile si durerea la vederea iepei moarte, Alba, groaza si socul la vederea iepei Hope, care inca respira cand a fost gasita... orele ei de agonie... imi intorceam privirea spre caii liberi si pascand si spre oamenii din jur, de care m-am indragostit pe veci atunci, si doar ei ma faceau sa simt ca mai pot respira pe pamantul pe care s-a comis aceasta grozavie...
Telefoanele s-au descarcat, cred ca au inceput preocuparile organizatorice iar la un moment dat, n-am mai putut tine ochii deschisi. Am plecat acasa, sa dorm, lasand in urma niste oameni fabulosi, cu toata greutatea si responsabilitatea momentului pe umerii lor.
Am plecat alt om de acolo. Nu stiu ce fel de om, stiu doar ca inca ma lupt cu mine insami sa vindec cea mai adanca rana pe care mi-a provocat-o lumea asta... tragedia unor suflete libere si nobile, batjocorite cum nu mi-as fi putut imagina, tragedia de a fi prea mic, tragedia de a fi martor la chinurile si durerea lor...
Implicarea si mobilizarea multor oameni care au sarit in ajutorul acestor cai sunt singurele lucruri care ma impiedica sa pun o sentinta definitiva si irevocabila acesti lumi si mai ales, acestei specii... umane.... flacara care ardea in sufletul meu pana pe 20 mai 2011, mai palpaie doar datorita acestor oameni si dorintei de a-i vedea pe cai liberi si protejati, in padurea lor natala, iar pe vinovati, pedepsiti cu cea mai aspra sanctiune.... asta ma mai tine aici....
Misiune si Viziune
Ne dorim ca prin acest blog si activitatea noastra de voluntariat, sa va povestim cate ceva din lumea catelusilor din adaposturi si a celor care incearca sa-i ajute sa duca o viata mai buna, prin adoptie la distanta.
joi, 26 mai 2011
duminică, 15 mai 2011
NU eutanasiei, NU umanitatii ucise si aruncate in saci de plastic!
Ingrozitoarea crima din Botosani starneste noi si noi proteste. Ieri si astazi, oameni din Timisoara, Constanta, Bucuresti, dar si din Germania, Dusseldorf, au iesit pe strazi, intr-o voce la unison, impotriva criminalilor din Botosani, dar si a intentiei PDL de a legifera eutanasia cainilor si a umanitatii noastre!
Catve imagini mai jos, de la protestul organizat astazi in Bucuresti, langa Palatului Parlamentului, in timpul congresului PDL.
Un gest extraordinar, al unor oameni extraordinari!
Catve imagini mai jos, de la protestul organizat astazi in Bucuresti, langa Palatului Parlamentului, in timpul congresului PDL.
Un gest extraordinar, al unor oameni extraordinari!
vineri, 13 mai 2011
Nu vom uita! Nu vom ierta!
Uciderea celor 230 de caini, in adapostul Primariei Botosani, a indurerat si a revoltat o lume intreaga...
Mai jos, ultimele imagini cu sufletele din Botosani, cu doar cateva ore inainte sa fie otraviti in masa, peste noapte, pui si adulti, 18 dintre ei in curs de adoptie, asteptati de familii din Romania, Suedia, Germania si Marea Britanie....
Iar aceste imagini sunt de ieri, din Bucuresti. Peste 300 de oameni s-au adunat in Piata Universitatii, intr-un mars de protest impotriva cumplitei crimei, care ne face pe toti sa rosim ca suntem romani... Noi si oamenii din toata lumea, care au organizat deja manifestatii si proteste, le promitem intr-un glas ingerilor din Botosani: NU VOM UITA! NU VOM IERTA!
miercuri, 11 mai 2011
O mare pata de sange si rusine pe harta Romaniei.... Botosani... 11 mai 2011
Crima impotriva animalelor fara stapan a capatat astazi nume, identitate... si o locatie pe harta Romaniei!
La Botosani, din dispozitia Viceprimarul Florin Gheorghiţa, peste 200 de caini fara stapan, aflati in adapostul Primariei Botosani, au fost ucisi in noaptea de 10 spre 11 mai 2011.
Daca in Botosani nu mai exista omenie, frica de Dumnezeu, respect pentru viata... trebuie sa existe macar o lege!!!
Cerem dreptate in numele acestor suflete! Cerem protectie si dreptul la viata! Cerem decenta, omenie, civilizatie si respect pentru viata unor necuvantatoare fara nici o vina, victime ale abandonului, cruzimii, nepasarii si lipsei de raspundere!
Rusine, Botosani! Rusine.... !!!
Imagini si informatii preluate din: Mediafax, Gandul, Green Report, Antena 1, EVZ, Realitatea, Hot News, Antena 3, Pro TV, Jurnalul National, Realitatea Dorohoiana, Ziua Veche, Mondo News, Agenda, Opinia Timisoarei, etc
La Botosani, din dispozitia Viceprimarul Florin Gheorghiţa, peste 200 de caini fara stapan, aflati in adapostul Primariei Botosani, au fost ucisi in noaptea de 10 spre 11 mai 2011.
Daca in Botosani nu mai exista omenie, frica de Dumnezeu, respect pentru viata... trebuie sa existe macar o lege!!!
Cerem dreptate in numele acestor suflete! Cerem protectie si dreptul la viata! Cerem decenta, omenie, civilizatie si respect pentru viata unor necuvantatoare fara nici o vina, victime ale abandonului, cruzimii, nepasarii si lipsei de raspundere!
Rusine, Botosani! Rusine.... !!!
Imagini si informatii preluate din: Mediafax, Gandul, Green Report, Antena 1, EVZ, Realitatea, Hot News, Antena 3, Pro TV, Jurnalul National, Realitatea Dorohoiana, Ziua Veche, Mondo News, Agenda, Opinia Timisoarei, etc
Mai jos, cateva imagini cu sufletele macelarite in aceasta zi nefasta (fotografii facute de voluntarii asociatiei ADOR Botosani, pe data de 29.04.2011):
marți, 10 mai 2011
O campanie pentru oameni. Pentru cei adevarati, pentru cei care conteaza
Oameni importanti, oameni mari, s-au alaturat Asociatiei GIA - Group Initiative for Animals, intr-o campanie sociala impotriva actelor de cruzime asupra animalelor.
Si tu esti important pentru prietenii nostrii necuvantatori! Apara-le drepturile si ia atitudine impotriva actelor de cruzime asupra animalelor!
luni, 9 mai 2011
Timisoara: ajutati-ne sa-l gasim pe Pasha!
Timisoara: Ajutati-ne sa-l gasim pe Pasha!
In noapte de vineri, 15-16 aprilie, Pasha a reusit sa deschida usa garajului si s-a pierdut!
Stapanii sai il cauta innebuniti de atunci dar Pasha nu este de gasit, probabil a fost luat de cineva!
Pasha a fost cumparat dintr-un petshop, fiind grav bolnav. A fost salvat cu multa munca si dragoste, este dresat si obisnuit in casa, cu parintii lui.
Ajutati-l sa ajunga acasa, distribuind acest apel!
duminică, 1 mai 2011
Urgenta in Sebes! Catel pierdut in drum spre casa!
Cocoa este o catelusa alba, cu pete maronii pe cap, sterilizata si cu microcip.
A fost pierduta astazi, 1 mai 2011, in drum spre noua ei casa, in zona Sebes/ Marginimea Sibiului (a fugit in timpul unei opriri in benzinaria Petroliv, la 13 km de Sebes).
Se ofera recompensa pentru gasirea ei, 250 de euro!
Contact: Ruxandra: 0720880795 sau iusut.rux@gmail.com
Update 02.05.2011: Cocoa a fost gasita! Multumim tuturor celor care au ajutat la gasirea ei!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)